Noutățile băncii
Atenție! la mesajele dubioase primite pe poșta electronică
17.05.2024

Stimați clienți,

Ne adresăm dumneavoastră cu un mesaj de maximă importanță referitor la securitatea datelor personale și financiare. Recent, am identificat încercări de furt de date prin intermediul unor e-mailuri frauduloase care par a fi trimise din partea COMERȚBANK (Exemplu: click aici).

Aceste e-mailuri pot conține atașamente sau linkuri care, odată accesate, pot compromite confidențialitatea și securitatea informațiilor dumneavoastră. Protejarea datelor este esențială pentru a menține integritatea și încrederea în relația noastră.

Vă rugăm să luați în considerare următoarele măsuri preventive:

  1. Nu deschideți atașamente sau linkuri din e-mailurile nesolicitate sau suspecte.
  2. Asigurați-vă că mesajele sunt trimise de la o adresă de e-mail specifică a băncii noastre. Fiți atenți la orice variații ale adresei de e-mail, numere de telefon sau alte date de contact, chiar dacă par a fi similare cu cele oficiale.
  3. Actualizați regulat antivirusul și monitorizați activitatea contului bancar sau a conturilor bancare pentru orice tranzacții neobișnuite.
  4. Dacă aveți nelămuriri sau suspiciuni, vă rugăm să contactați imediat persoana dumneavoastră de contact din cadrul băncii sau să sunați la Serviciul Call Centru la numărul 14111.

Suntem dedicați protejării securității și confidențialității informațiilor dumneavoastră și apreciem vigilența și colaborarea dumneavoastră în această privință.

Cu respect, Echipa COMERȚBANK